eu

în noaptea fără lună, fără taxiuri, fără urme

despre tine

mai multe gânduri mi-au trecut prin pat decât prin minte.

povesteam: dincolo eşti tu, aici sunt eu,

cunosc toate străzile acestui oraş necunoscut.



tu, încercând să-nţelegi,

îţi arătai trupul;

cu degetele răsfirate îmi arătai semnele trupului tău: paşii bărbaţilor

ce-ţi vor fi trecut peste coapse,

dârele copiilor de porţelan,

umbrele.



atunci se făcea deodată frig

şi vraja se rupea în două,

poate în trei.

ar fi fost vremea să fi băut măcar o cafea împreună

pentru că drumul ce mă aşteaptă acum e lung

şi voi avea timp să nu mă gândesc la tine.